luni, 21 septembrie 2009

Civika. Despre initiative si spiritul civic in Rominia.

Salve!

Revin azi cu prezentarea unei initiative de care am aflat acum vreo 2 luni si despre care mi-am tot propus sa scriu pe blog: Civika !

Imi reprosa, pe ton de gluma, un prieten ca scriu pe blogul asta despre lucruri, idei si initiative pe care deja le stia... M-a pus ceva pe ganduri sa aud asta si mi-am promis sa fac o selectie ceva mai riguroasa a ideilor pe care aleg sa le prezint, fie ele proprii sau apartinand altor oameni/organizatii care fac ceva de admirat. M-am hotarat insa ca fie nu mai mult de 2-3 la numar cei care afla prima data de subiectele pe care le abordez, merita sa continui si sa prezint idei, concepte sau realizari pe care le consider demne de a fi cunoscute, sprijinite sau replicate!

In cateva cuvinte Civika este un spatiu virtual adresat tuturor celor care locuiesc in Rominia si vor sa propuna o initiativa civica care sa schimbe ceva in bine, fie ca vorbim de comunitatea in care traim, educatie, ecologie, sanatate sau chiar cultura.



Ca sa merg mai departe, as indrazni sa spun ca e un loc care faciliteaza intalnirea oamenilor care nu se complac intr-o ipostaza de vesnica nemultumire, frustrare, dezamagire sau ignoranta, ci incearca sa faca ceva concret si practic pentru a aduce o schimbare.

Sunt foarte entuziasmat de concept si cred ca are cu adevarat sanse sa contureze o comunitate de oameni care sa comunice, sa colaboreze si sa genereze idei si intiative ce pot fi implementate fara a fi nevoie de o organizare formala intr-un ONG sau bugete de zeci de mii de euro.

Portalul a fost lansat relativ curand (la inceputul lui 2009) si numara in prezent aproximativ 300 de membri, 7 domenii de actiune si vreo 23 de initiative lansate! Prezint succint si cateva dintre ideile lansate pe care, personal, le-am gasit interesante:

1. Crearea unei platforme de freecycling prin care sa poti oferi gratuit obiecte de care nu mai ai nevoie si care pot fi inca folosite.

2. Ciclopromenada nocturna - plimbari nocturne cu bicicleta prin Bucuresti pentru a populariza utilizarea bicicletei ca mijloc de transport curat si pentru a crea presiune pe autoritatile publice pentru a facilita accesul cu bicicleta in conditii de siguranta.

3. Coltul meu verde - o initiativa foarte simpatica de a crea mici spatii verzi prin plantarea de iarba/gazon in zone cu pamint dezgolit (parcuri, gradini din fata blocului, lateralele verzi ale trotuarelor etc).

Citizenship-ul e inca in pantaloni scurti in Rominia, cum ar zice acelasi prieten mentionat mai sus, si cred ca Civika poate reprezenta un start pentru a promova mai organizat conceptul asta! Fireste sunt multe lucruri de imbunatatit la platforma on-line pentru a facilita comunicarea si organizarea grupurilor de lucru, insa lansarea si faptul ca se afla in stare de functionare e ce conteaza acum!


Cu un management corect, pasiune (de care stiu Slava Domnului ca exista din plin) si tenacitate, imi vine sa cred ca Civika poate face mai mult pentru Rominia in urmatorii 20 de ani decat toate guvernele si politicienii pe care i-am avut pina acum la un loc! De ce ? Pentru ca este fundamentata pe cateva principii simple si eficace: bun simt, beneficii comune/generale, implicare si initiativa personala - lucruri care, daca ar fi insusite si insumate de un numar semnificativ de oameni ar putea genera schimbarile pe care ni le promit politicienii si pe care ne-am obisnuit sa le asteptam, cu scepticism, injuraturi si muuulta neputinta.

Va invit asadar sa aruncati o privire pe site, sa treceti un pic si prin proiecte si poate chiar sa va alaturati unuia sau sa propuneti ceva!

Inchei postarea asta destul de lunga cu un citat al antropologului american Margaret Meads care se potriveste perfect cu "ideologia" Civika :

Never doubt that a small group of thoughtful, committed citizens can change the world. Indeed, it is the only thing that ever has.


Spor si voie buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Astept cu interes opiniile tale si sper sa gasim impreuna idei cat mai interesante si cat mai utile, precum si cai de a trece la actiune!

Spatiul de mai jos iti apartine in totalitate, foloseste-l cu placere!