marți, 17 mai 2011

Ultima postare pe Blogspot!

Salve!

Cu bucurie va anunt ca asta va fi ultima mea postare pe platforma Blogspot. Bucurie nu pentru ca nu mi-ar placea Blogspot ci pentru ca am reusit sa-mi fac un blog pe domeniu propriu.

Va astept, asadar, la IulianBoia.ro, sper sa va placa designul!

Spor si voie buna!

duminică, 10 aprilie 2011

Turism: Cluj si Iasi

Salve!

Am citit azi o stire faina despre un grup de elvetieni de la o scoala specializata in turism care au derulat un proiect la Cluj. La initiativa primariei si a unei asociatii de profil au incercat sa identifice punctele tari ale orasului, prin ochii unui vizitator strain, si sa propuna cateva sugestii de imbunatatire a strategiei de promovare a Clujului. Puteti citi povestea completa aici

Mi s-a parut o idee foarte buna, asa ca prima reactie pe care am avut-o a fost: "Da, are sens! As vrea sa se faca un astfel de studiu si la Iasi!"Apoi mi-am adus aminte de o postare recenta a unui amic care propunea la randul lui cateva idei pentru a creste atractivitatea Romaniei la capitolul turism.

Interesant e insa ca, daca Danifeld sublinia nevoia de interactivitate, elvetienii vorbesc de aspecte mult mai simple pe care trebuie sa le rezolvam mai intai..Cum ar fi traducerea meniurile restaurantelor in limba engleza macar :)

Altfel spus, trebuie sa stii sa mergi, inainte sa-ti propui sa alergi..

Spor si voie buna!

sâmbătă, 19 martie 2011

Citat inspirat pentru vremurile astea

Salve!


Un citat interesant,  gandit parca special pentru a reflecta ce se intampla in perioada asta in lumea araba:
"Those who make peaceful revolution impossible will make violent revolution inevitable."
J.F. Kennedy
Mai interesant e ca principiul  se aplica si cand e vorba de conducerea unei organizatii sau in marketing.

In orice organizatie (companie, institutie sau ONG) oamenii oricum discuta si isi dau cu parearea cu privire la situatiile care apar, deciziile care se iau samd. E alegerea managementului daca lasa discutiile  in zona informala (zvonuri, barfe, discutii la cafea).. sau creeaza un context in care discutiile pot avea loc in mod deschis, pot afla eventualele nemultumiri sau solutii si (mai ales) pot face ceva pentru a schimba lucrurile.

Marketerii sunt pusi in fata unei alegeri similare in opinia mea. In fiecare zi au loc zeci de mii de conversatii despre experientele consumatorilor cu produsele de pe piata si fiecare companie poate alege intre a ignora aceste discutii sau a crea un context in care opiniile clientilor sai sunt incurajate, ascultate, analizate si transpuse in schimbari. (cum, de fapt, scopul este sa influentezi  aceste discutii, cred ca ma refer la a avea sau nu o strategie de "social media" :)

Pare ca marketerii se misca mai repede decat managerii, poate minati si de faptul ca au oportunitatea de a aduce mai multi bani in firma. Daca si managerii ar face asta poate ar avea mai multe sanse de a pastra oamenii valorosi in firma. Oare ce-o fi mai important?

Spor si voie buna!

vineri, 11 martie 2011

Solutia belgiana la scumpirea carburantilor!

Salve!

Azi dimineata, in drum spre munca, am remarcat titlul de pe prima pagina a unui ziar: "Frinarea cresterii preturilor de la pompa".

In contextul in care preturile au avut o crestere importanta in ultimile saptamini am auzit vorbindu-se de asta la stiri, in pauze de cafea..ce mai, cam peste tot! Asadar m-am straduit sa inteleg ce e cu initiativa belgienilor si, in final, mi se pare o idee tare interesanta, poate valabila si pentru Romania!

Ce vor sa faca ei? Au o lege de prin 2004 care prevede scaderea nivelului accizelor (care au o influenta covars itoare la pretul final de la pompa) atunci cand preturile o iau razna  si depasesc un prag critic (1,47 euro/l in cazul motorinei si 1,61 euro/l in cazul benzinei). Scaderea accizelor compenseaza sau macar tempereaza cresterea pretului petrolului, astfel ca preturile ramin relativ stabile.

Sunt 2 motive pentru care mi se pare ca e o idee tare desteapta:

  1. Se evita astfel declansarea unor crize datorate fluctuatiei bruste a preturilor. Majoritatea companiilor si-au facut previzionari de costuri pe 2011 iar o schimbare brusca de felul asta poate face enorm de mult rau, mai ales ca in prezent economiile sunt in revenire iar scumpirea carburantilor de obicei atrage o scumpire in lant.   Care duce la reducerea consumului si inflatie..deci din nou in bratele recesiunii economice.
  2. Statul belgian isi apara propriile interese cand vine vorba de colectarea taxelor. In primul rand pentru ca astfel evita o situatie de tipul celei descrise mai sus, in al doilea rand pentru ca nu pierde mare lucru de fapt. Am fi tentati sa credem ca prin reducerea nivelului accizelor se va pierde o gramada de bani. Fals!  Preturile mari ar duce la scaderea consumului, ceea ce inseamna mai putini bani din colectarea TVA-ului, astfel ca reducerea accizelor se compenseaza cu banii care urmeaza sa se colecteaza (in continuare) din TVA.


Poate ar fi interesant de facut niste calcule de impact pentru a estima efectul unei astfel de masuri in Romania!

Daca aveti opinii interesante pe tema asta folositi cu incredere comentariile, sa vedem la ce concluzii ajungem:)

Spor si voie buna!

marți, 28 decembrie 2010

Management si Self Management. Paradoxuri.(I)

Salve!

Cam asta e perioada in care obisnuiesc, cel putin in ultimii 4 ani, sa imi stabilesc obiective pentru anul urmator. Obisnuiesc sau mai degraba imi propun si „trag de mine” sa ma obisnuiesc – inca nu simt ca am transformat activitatea asta intr-un adevarat reflex, inca mai am nevoie sa-mi impun o disciplina.

Dar am ales sa fac asta, nu o fac pentru ca asa fac si altii, pentru ca am vazut in filme (moda americana cu New Year`s Resolutions) sau pentru ca am auzit din vreun training ca „asa e bine”. Pentru mine procesul are si sens si logica, am evoluat de la an la an si ma bucur sa revad cum l-am adaptat si perfectionat incat sa-mi fie din ce in ce mai util.

Nu despre procesul in sine as vrea sa va povestesc azi ci despre o mica ciudatenie pe care am realizat-o acum ceva timp si care  mi-a revenit in atentie in perioada asta.

Mi s-a intamplat sa cunosc foarte multi oameni pasionati, care petrec ore in sir la birou, muncesc foarte mult si sunt dornici sa devina lideri mai buni si manageri mai eficienti, oameni care au creat sisteme complexe de lucru cu echipele lor, planificari in sistemul Balanced ScoreCard, instrumente de tracking de obiective sau cine stie ce alta minunatie care sa-i aduca mai aproape de atingerea rezultatelor. Am intalnit oamenii astia atit in AIESEC cat si in alte organizatii si putem vorbi chiar si de oameni „in toata firea”, angajati sau manageri in diferite firme.  

Vazand ca sunt atit de multi oameni care  investesc atita timp si energie in munca lor (m-am si recunoscut printre ei la un moment dat), m-am surprins la un moment dat intrebindu-ma de ce nu am investi macar o parte din aceasta energie pentru „managementul” propriei vieti?.. Cum de suntem foarte priceputi la a crea „obiective strategice”, KPI si „planuri de actiune”  pentru organizatiile in care lucram  dar nu suntem dispusi sa  facem acest efort pentru vietile pe care le traim?

Spor si voie buna!

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Tommorow`s shoes - exemplu de antreprenoriat social

Preluat de pe www.npr.org 
Salve!


Am citit un articol fain recomandat de Cristian Lupsa  (de la Decat o revista)si m-am gandit ca e fain de dat mai departe.


E un exemplu de proiect din zona de antreprenoriat social initiat de Blake Mycoskie. Amicul a creat un brand de incaltaminte (TOMS) pe gustul tinerilor, cu promisiunea ca fiecare pereche cumparata sa se transforme intr-o noua pereche de incaltaminte pentru tineri din familii sarace din America Latina.


E foarte misto povestea lui, o puteti citi in intregime aici.


Spor si voie buna!

marți, 23 noiembrie 2010

Swimathon - avem 4 inotatori pentru YouthBank Iasi!

Salve!

Va promiteam ca o sa revin cu vesti despre activitatea Fundatiei Comunitare Iasi si iata ca o fac.

Weekendul asta avem un eveniment-oportunitate in Bucuresti! Se numeste Swimathon si reprezinta un concurs de inot cu cauze caritabile. Practic fiecare inotator are un grup de sustinatori si o cauza pentru care trebuie sa inoate cat mai multe ture de bazin in 60 de minute. Pentru fiecare lungime de bazin fiecare dintre sustinatorii sai se anagajeaza sa doneze o suma de bani pentru cauza respectiva - incepind cu 1 leu/bazin.

Suntem norocosi sa avem o echipa de 4 inotatori care sustin grupul de liceeni YouthBank Iasi:

  • Radu Mustata- also known as Tziparu'
  • George Dragne- also known as Nemo
  • Alexandru Peligrad- also known as Rechinu'
  • Laurentiu Iakab- also known as Balena
Imi place la nebunie conceptul de Swimathon si sper sa reusim sa facem proiectul asta si in Iasi in 2011! Pina atunci va invit sa sustineti echipa din Iasi cu o suma modica (1 leu/bazin) prin completarea acestui formular: http://goo.gl/JHGuH  (specificati Iasi la localitate)

Spor si voie buna!

PS In fotografiile de mai jos ii puteti vedea pe 2 dintre inotatorii nostri: Radu Mustata si George Dragne